Sigismund de Luxemburg
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Sigismund de Luxemburg | |||||||||||||||||||||||||||||||
| Împărat al Sfântului Imperiu Roman | |||||||||||||||||||||||||||||||
 Sigismund de Luxemburg (c. 50 de ani, portret atribuit lui Pisanello) | |||||||||||||||||||||||||||||||
| Date personale | |||||||||||||||||||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Născut | [1] Sigismund de Luxemburg (în maghiară Luxemburgi Zsigmond, în cehă Zikmund Lucemburský), (n. , Praga, Regatul Boemiei – d. , Znojmo, Moravia de Sud, Cehia) a fost principe elector de Brandenburg din 1378 până în 1388, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege romano-german din 1410/1411 și împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1433 până la moarte. A fost ultimul împărat din Casa de Luxemburg și unul dintre cei mai longevivi regi ai Ungariei, domnind peste 50 de ani. A fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea, distrusă în timpul ocupației otomane. FamiliaA fost fiul împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În 1385 s-a căsătorit cu Maria de Anjou, fiica cea mai mare a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei, care devenise regină la moartea tatălui ei, în 1382. A avut ca urmași o singură fată, Elisabeta, care s-a căsătorit cu ducele Albert al V-lea de Austria, viitorul rege german Albert al II-lea. Deoarece nu a avut moștenitori pe linie masculină, dinastia de Luxemburg s-a stins la moartea sa. BiografieSigismund s-a născut la Nürnberg ca fiu al împăratului Carol al IV-lea și al soției sale, Elisabeta de Pomerania. În 1374 i-a fost promisă de soție Maria de Anjou, fiica cea mai vârstnică a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei. Maria a devenit regină la moartea tatălui ei în 1382. S-a căsătorit cu Sigismund în 1385 la Zvolen. În anul următor a fost răpită de un clan rival împreună cu mama ei care va muri strangulată, se presupune că de oamenii lui Sigismund. În 1387 regina Maria a fost eliberată. Ea a condus Ungaria împreună cu soțul ei până la moarte în 1395 care a avut loc în împrejurări suspecte. Sigismund a renunțat la titlul de Elector de Brandenburg în 1387, folosind fondurile astfel obținute pentru a se consacra în întregime funcției de rege al Ungariei. În primii ani ai domniei sale a fost implicat într-o luptă acerbă pentru păstrarea tronului. În 1396 Sigismund inițiază o cruciadă care se dovedește a fi foarte populară, dar care se sfârșește prin înfrângerea din Bătălia de la Nicopole. La întoarcere, deoarece poziția sa în Ungaria era periclitată, Sigismund revine în Sfântul Imperiu Roman, încercând să obțină succesiunea la tronul imperial și al Boemiei. La detronarea lui Venceslau, nu reușește să îl susțină, acesta pierzând tronul în defavoarea lui Rupert al Palatinatului. Revenit în Ungaria, este făcut o dată prizonier și destituit de două ori. Organizează o serie de războaie, împotriva lui Ladislau de Napoli, al Republicii Venețiene și împotriva rebelilor ce l-au detronat pe Venceslau de pe tronul Boemiei. În 1408 reușește să obțină o victorie importantă împotriva croaților și bosniacilor înființând cu această ocazie Ordinul Dragonului. În 1410, la moartea lui Rupert de Palatinat, este ales rege german, ignorând astfel cererea lui Venceslau. Alegerea a fost contestată de margraful Jobst al Moravia, dar la moartea acestuia un an mai târziu conflictul s-a încheiat, Sigismund fiind reales rege pe 21 iulie 1411. Între 1414 și 1418 a participat la Conciliul de la Konstanz care a dus la încheierea Schismei Apusene, dar care, prin arderea pe rug a lui Jan Hus, a provocat izbucnirea Războaielor Husite. La moartea lui Venceslau în 1419, aceste conflicte îl vor împiedica pe Sigismund să fie recunoscut rege al Boemiei de către supușii săi, el fiind considerat de aceștia principalul responsabil de moartea lui Jan Hus. Reîntors în Ungaria, a încearcat să lupte împotriva turcilor și a protestanților. Nu a reușit să obțină ajutorul Reichstagului în formarea unei armate mercenare, inițial din cauza opoziției orașelor imperiale, iar mai târziu a principalilor principi electori, printre care fostul său aliat Frederic de Hohenzollern, pe care în 1415 îl numise elector de Brandenburg. În anul 1424 a desființat Prepozitura Sibiului și a transferat proprietățile acesteia orașului Sibiu, fapt care a însemnat creșterea puterii economice a orașului. În 1428 a condus o nouă campanie împotriva turcilor, fără succes, după care în 1431 ajunge la Milano unde este încoronat rege al Italiei. În 1433 este încoronat de papa Eugen al IV-lea împărat al Sfântului Imperiu Roman după care revine în Boemia unde a fost recunoscut în 1436. În 1437 a murit la Znaim și a fost înmormântat în Oradea. Note
 Sigismund_de_Luxemburg | ||||||||||||||||||||||||||||||
