Ecuația forței vii

În mecanica spațială, ecuația forței vii (în franceză L'équation de la force vive, iar în engleză Vis-viva equation) este o ecuație importantă a mișcării corpurilor pe orbită. Este rezultatul legii conservării energiei potrivit căreia suma energiilor cinetice și potențiale este constantă în orice punct al orbitei.

Ecuația forței vii

Ecuația forței vii[1] este definită de:

v = G M ( 2 r 1 a ) {\displaystyle v={\sqrt {GM\left({{2 \over {r}}-{1 \over {a}}}\right)}}}

unde:

  • v {\displaystyle v\,\!} este viteza relativă a celor două corpuri;
  • r {\displaystyle r\,\!} este distanța dintre cele două corpuri;
  • a {\displaystyle a\,\!} este semiaxa majoră;
  • G {\displaystyle G\,\!} este constanta gravitațională;
  • M {\displaystyle M} este masa corpului central.

Notă: produsul G M {\displaystyle GM} poate fi notat și cu litera grecească μ. Totuși, nu trebuie să se confunde această notație a G M {\displaystyle GM} cu masa redusă μ, explicitată mai jos.

Demonstrație

Energia orbitală totală este suma energiilor potențiale comune și a energiei cinetice a celor două corpuri considerate

E = G m 1 m 2 r + m 1 v 1 2 2 + m 2 v 2 2 2 {\displaystyle E={\frac {-Gm_{1}m_{2}}{r}}+{\frac {m_{1}v_{1}^{2}}{2}}+{\frac {m_{2}v_{2}^{2}}{2}}}

unde:

  • v 1 {\displaystyle v_{1}\,\!} este viteza corpului 1 relativă la centrul de gravitație al celor două corpuri.
  • v 2 {\displaystyle v_{2}\,\!} este viteza corpului 2 relativă la centrul de gravitate al celor două corpuri.

Energia orbitală poate fi calculată folosind doar cantități relative

E = G 1 m 2 r + μ v 2 2 {\displaystyle E={\frac {-G_{1}m_{2}}{r}}+\mu {\frac {v^{2}}{2}}}

unde:

  • v {\displaystyle v\,\!} este viteza relativă a celor două corpuri.
  • μ = m 1 m 2 m 1 + m 2 {\displaystyle \mu ={\frac {m_{1}m_{2}}{m_{1}\!+\!m_{2}}}} este masa redusă.

Pentru orbitele circulare și eliptice, energia totală este dată mai precis

E = G m 1 m 2 2 a {\displaystyle E={\frac {-Gm_{1}m_{2}}{2a}}} .

Împărțirea totalului energiei prin masa redusă dă energia vis-viva, cunoscută mai ales ca energie orbitală specifică

ϵ = v 2 2 G ( m 1 + m 2 ) r {\displaystyle \epsilon ={\frac {v^{2}}{2}}-{\frac {G(m_{1}\!+\!m_{2})}{r}}} .

Pentru orbitele circulare și eliptice

ϵ = G ( m 1 + m 2 ) 2 a {\displaystyle \epsilon ={\frac {-G(m_{1}\!+\!m_{2})}{2a}}} .

Din precedentele ecuații, se obține ecuația forței vii:

v 2 = G ( m 1 + m 2 ) ( 2 r 1 a ) {\displaystyle v^{2}=G(m_{1}\!+\!m_{2})\left({\frac {2}{r}}-{\frac {1}{a}}\right)} .

Aplicații

Pornind de la r și v într-un punct al orbitei, este posibil să se calculezer și v în orice punct al orbitei. [2].

De asemenea, pornind de la r și v într-un punct al orbitei, energia orbitală specifică ϵ {\displaystyle \epsilon \,\!} poate fi calculată, ceea ce permite să se determine dacă un obiect care orbitează în jurul unuia mai mare are suficientă energie pentru a rămâne pe orbită.

Note

  1. ^ en T. Logsdon, Orbital Mechanics: theory and applications, John Wiley & Sons, 1998
  2. ^ Pentru problema a trei corpuri, conservarea energiei nu reduce decât cu 1 numărul, mai mare, al gradelor de libertate.

Bibliografie

  • E. Messerschmidt, S. Fasoulas (). Raumfahrtsysteme. Springer. pp. 71–86. ISBN 3-540-21037-7. 

Vezi și

Portal icon Portal Astronomie
Portal icon Portal Fizică